AUTORITATEA PARINTEASCA EXCLUSIVA SE POATE ACORDA? CARE ESTE PROCEDURA SI CARE SUNT CONDITIILE? PROCESE CASTIGATE!
Problemele juridice incadrate in sfera dreptului familiei sunt printre cele mai delicate probleme de drept, atat avocatul, cat si judecatorul avand obligatia de a analiza problema dedusa judecatii din mai multe perspective.
Cu atat mai mult analiza devine mai riguroasa si mai amanuntita atunci cand in cauza este implicat si un copil minor. In atare situatie, cu toate ca partile sunt tinute de prevederile legale aplicabile in materie, primeaza, sau ar trebui sa primeze, interesul superior al minorului.
In materia autoritatii parintesti este bine stiuta regula conform careia autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti. Personal, in calitate de avocat, militez pentru aplicarea acestei reguli, gandindu-ma in principal la faptul ca nimeni nu poate ingradi dreptul copilului de a avea ambii parinti (in sensul de a decide in comun cu privire la aspecte importante din viata acestuia).
Insa, de la aceasta regula exista si o exceptie, aceea de exercitare a autoritatii parintesti exclusiv de catre unul dintre parinti. Exceptia se aplica in cauze exceptionale, fara insa a excede si de aceasta data interesul superior al copilului.
Referitor la instanta competenta, aceasta este instanta de tutela si de familie, respectiv Judecatoria de la domiciliul sau resedinta persoanei ocrotite (a minorului). Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ. „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.”
Art. 398 Cod Civil reglementeaza exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte, iar alin.1 prevede „daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti.” Intotdeauna celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului. Parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui psihica, fizica si intelectuala precum si de educatia acestuia .
In situatia in care unul dintre parinti nu-si indeplineste obligatiile fata de copil, celalalt parinte poate solicita pe calea unei actiuni in instanta stabilirea exercitarii exclusive a autoritatii parintesti.
Pentru a dispune in acest sens, instanta trebuie sa se fundamenteze in luarea deciziei pe anumite motive intemeiate. Legislatia arata ca fiind motive intemeiate situatii precum alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de personae, trafic de dorguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.
Un motiv foarte des intalnit in practica este legat de refuzul unuia dintre parinti de a-si da acordul cu privire la scoaterea din tara a minorului, ingradindu-i astfel drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la libera circulatie.
Legea 248/2005 garanteaza libera circulatie a cetatenilor romani. Astfel, art. 2 din Legea 248/2005 privind Regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate stipuleaza „(1) Cetatenilor romani care indeplinesc conditiile prevazute de prezenta lege le este garantat dreptul de a calatori in strainatate, de a emigra si de a reveni oricand in tara. Nici o autoritate romana nu ii poate interzice, in nici o situatie, unui cetatean roman sa se reintoarca pe teritoriul Romaniei.”
Asadar, refuzul unuia dintre parinti de a-si da acordul cu privire la placarea din tara a copilului este o atitudine abuziva, in condiţiile în care nu există nici o bănuială în sensul producerii unor efecte negative asupra minorilor prin efectuarea unei călători.
De regula, se impune suplinirea acordului unuia dintre parinti (prin autoritate parinteasca exclusiva), intrucat prin atitudinea lor discreţionară deviază de la rolul de părinte, indiferent de nevoile, dorinţele şi aşteptările minorului si mai mult, refuzul lor poate duce la producerea unor pagube iminente. Suplinirea acordului se impune si in alte situatii ivite, in care acordul este imperios necesar. Pentru orice decizie importanta ce tine de copil se impune semnatura ambilor parinti. In conditiile in care unul nu este interesat de cresterea si educarea copilului, celuilalt parinte ii este imposibil sa ii asigure copilului tot ce are nevoie pentru dezvoltarea normala.
